Festivalului „Maria Bieșu” a început la Chişinău

0

Festivalului Internaţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu a fost inaugurat în această seară. Aflat la cea de-a XXIII-a ediție, evenimentul a fost dedicat celei de-a 80-a aniversări a primadonei Maria Bieşu. Şeful Executivului Valeriu Streleț, ministrul Culturii Monica Babuc, artiști și admiratori ai sopranei au adus un omagiu celei mai bune Cio-Cio-San din lume.


Festivalul Internaţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” se va desfăşura în perioada 04-13 septembrie 2015. Acesta este unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale ale Republicii Moldova. Programul Festivalului cuprinde şapte spectacole de o înaltă ținută artistică – patru opere și trei balete, cu participarea virtuozilor marilor scene din Polonia, Italia, Spania, Elveția, Germania, Japonia, România, Rusia, Ucraina, Belarus, Serbia, Coreea de Sud, SUA, precum și a artiștilor din țara noastră, care au făcut o impresionantă carieră peste hotare.

Primadona Operei Naționale, Artistă a Poporului, Maria Bieșu a fost laureată a numeroase premii, Cavaler al „Ordinului Republicii” și deţinătoarea Ordinului Naţional „Steaua României”. Renumita soprană s-a stins din viață la 16 mai 2012, iar în memoria ei, Guvernul a decis să acorde Teatrului de Operă și Balet numele Mariei Bieșu.

 

Share.

Leave A Reply